La trei căni de făină am pus o cană și jumătate de apă (măsurate cu aceeași cană), o nucă de drojdie (cam zece grame) înmuiată-ntr-o lingură de lapte cu o pișcătură de zahăr. Am mai pus în aluat un vârf de linguriță de sare și unul de zahăr, o linguriță de oregano uscat, una de busuioc uscat și trei linguri de ulei de măsline extravirgin. Am frământat aluatul un sfert de ceas, cu mâna, să intre aer în el. E gata când e fin, se desprinde ușor de pe mână și e ușor elastic (am folosit făină albă tip 650).
După un ceas de crescut sub ștergar, aluatul a fost gata de lucru.
Un alt lucru important: sosul. Poate fi simplu, din roșii zdrobite – perfect, între noi fie vorba. Dar poate fi și altfel, tot perfect (perfecțiunea are multe fețe): o cutie mare de roșii fără pieliță, o cană de apă, doi căței de usturoi, câteva frunze verzi de busuioc, o lingură de oregano, o lingură de chimen, enibahar și coriandru (împreună cu toatele) zdrobite în mojar și apoi puse în oală, o linguriță de sare și una de zahăr. Se fierbe sosul pe foc mic o jumătate de ceas și se lasă la răcit. Apoi se întinde peste blat. Partea faină e că poate fi pus peste pizza după ce aceasta e scoasă din cuptor. Cu puțin ardei iute, obțineți o alternativă sănătoasă la ketch-up-ul picant. A, da, sosol care rămâne mai poate fi fiert o dată (cinci-șase minute) apoi poate fi păstrat în frigider, sub capac, două-trei săptămâni. Sau poate fi pus a doua zi pe paste.
Am întins aluatul în tavă, subțire. Peste el, sos, brânzeturi, ciuperci champignon (folosesc mereu proaspete, cele din conservă mi se par oribile) tăiate în lamele subțiri și bacon feliat subțire. Am mai pus și un simulacru de prosciutto crudo, cumpărat din Kaufland (e criză, în puii mei) cu 9 lei zece felii subțiri. M-am orientat totuși spre cel cu mai puține substanțe pe lângă carne.
